Am decis să scriu acest articol deoarece mi-aș dori ca majoritatea părinților sau viitorilor părinți ce printr-o întâmplare ajung să îl citească, să beneficieze și de paradigma unui om ce a practicat sport de performanță în copilărie, mai ales dacă ei nu au avut șansa sau deschiderea să o facă.
Voi construi plecând de la întrebarea: de ce ar trebui să-mi duc copilul la sport? Hai să enumerăm în primul rând costurile acestei activități. Ca și părinte, funcție de sportul ales împreună cu al tău copil vei avea nevoie: să dedici timp pentru a-l ajuta cel puțin o perioadă să se deplaseze către sala/terenul de sport, să investești în echipamente sportive, să achiți diverse taxe de înscriere / participare, să îl susții moral, să îl înțelegi și să-l ajuți să depășească momentele grele, să îl ajuți să mențină un echilibru între sport – școală și activitățile copilăriei. Ți se pare complicat? Crede-mă, e probabil cea mai inteligentă investiție de timp energie și bani pe care o poți face pentru copilul tău.
Lasă-mă să-ți povestesc cum a funcționat sportul de performanță pentru mine. Și nu vom trata doar perioada copilăriei, ci mai ales perioada ce a urmat. Primul și cel mai important element pe care l-am asimilat în cei 8 ani de handbal de performanță, poate fi generic denumit educație. Și te întrebi probabil, dar nu de-asta merge la școală? Răspunsul pentru această întrebare poate fi tratat probabil în alt articol, dar cel puțin pentru mine, continuarea educației primite în cei 7 ani de acasă, nu a fost realizată din păcate în totalitate la școală. Mai degrabă din sport am învățat ce înseamnă cu adevărat respectul, am învățat cum se câștigă, am învățat ce înseamnă să muncești, am învățat ce înseamnă să pierzi, am înțeles ce înseamnă să câștigi în echipă, am învățat ce înseamnă să te depășești pe tine însuți, am învățat ce înseamnă să ai pe cineva care să-ți apere spatele, am înțeles valoarea relațiilor dintre oameni și cel mai important, am învățat că în afară de Dumnezeu, eu sunt singurul responsabil de ce pot sau nu pot să fac.
În perioada copilăriei, toate acestea păreau ceva insignifiant la școală, în șablonul construit de sistemul de învățământ unde aceste aptitudini nu erau cultivate sau stimulate. Dar, dacă facem un salt în viitor, până la momentul în care am intrat în piața muncii, totul a început să se lege. Toate cunoștințele pe care le acumulam din cărți sau cursuri erau parcă conectate de și amplificate de aptitudinile dobândite în perioada adolescenței în contextul sportiv. Din păcate nu școala m-a învățat să găsesc soluția la care nu s-a mai gândit nimeni, nu școala m-a învățat că atunci când nu mai poți, mai poți vreo 10, ci sportul. De aceea după mine, sportul și mai ales cel de echipă, poate juca un rol extrem de important în formarea caracterului.
Un al doilea factor la fel de important e bucuria pe care ți-o oferă sportul. Gândiți-vă la voi în copilărie în fața blocului jucând fotbal sau orice alt joc cu mulți alți copii. Nu e oare asta o activitate pe care din ce în ce mai mulți părinți o regretă în ultimul timp? Nu spun ei că nu mai e ca pe vremea lor. Așa e, dar soluții încă există. E important pentru dezvoltarea emoțională a copiilor să aibă parte de activități ce le aduc bucurie în copilărie. Țineți cont de asta. Eu am fost extrem de norocos și o spun cu mâna pe suflet. Am colecționat atâtea amintiri în cei 8 ani încât nu aș putea să le mulțumesc vreodată tuturor celor ce au făcut posibilă acea perioadă.
Iar al treilea element pe care îl consider foarte important de înțeles încă de la cele mai fragede vârste: capacitatea de a face sacrificii sau reziliența cum este denumită mai nou. Eu în acea perioadă am înțeles că pentru a fi cel mai bun din țară trebuie să renunț la timpul cu prietenii mei sau la alte distracții. Am înțeles că trebuie să fiu disciplinat chiar dacă asta nu e atât de confortabil. Am înțeles că pentru a te bucura de cele mai bune lucruri trebuie să muncești constant. Am înțeles de altfel că așa afli cât de tare îți dorești un lucru. Tot aici am învățat însă să trec peste eșecuri, ba chiar am învățat să le apreciez. După toate lucrurile astea parcă nu mai e atât de surprinzătoare decizia mea de a deveni antreprenor, așa-i? Sub acest element trebuie amintite de asemenea accidentările. Da, sportul de performanță înseamnă depășirea constantă a limitelor, ce uneori poate duce la accidentări. Asta a fost și cazul meu. O accidentare la genunchi m-a obligat să pun capăt celor 8 ani de sport.
Bun, pe lângă toate aceste beneficii nu am acoperit beneficiul sănătății, atât fizice cât și psihice, pe care sportul le consolidează. Mă gândesc că e de la sine înțeles și nu e nevoie de mine să explic.
În încheiere un singur punct aș dori să mai ating, în special dedicat părinților ce-și doresc olimpici la matematică în clasele 1-12. În primul rând, pot fi sportivi de performanță ce sunt și olimpici la matematică, am avut colegi. Totuși e destul de puțin probabil să existe foarte mulți. În concluzie, dragilor, vă rog să înțelegeți că un copil are nevoie în primul rând de echilibru în copilărie. Apoi, are nevoie să descopere cât mai mult cu ajutorul vostru și să aleagă ce-i place. Nu încercați să vă faceți copiii ce n-ați reușit voi să deveniți, am văzut suficiente exemple și nu e bine.
Mergeți cu copiii la sport!
