Ce am citit în 2022 și de ce te-ar putea interesa?

Când vine momentul să-ți alegi următoarea carte pe care să o citești, uneori te simți precum în mijlocul mării fără vestă de salvare. Dar eu ce să aleg acum? M-am întrebat câțiva ani la rând. Și uite așa căutam tot felul de top-uri, înghițeam tot marketing-ul marilor edituri și librării care aveau fondurile necesare pentru a-și afișa reclamele, dar totuși pe acest Pământ, sunt o groază de cărți scrise și cu siguranță, nu toate aduc la fel de multă valoare. Și cum managementul big data devine o problemă serioasă în zilele noastre, am recurs la soluția bazată pe principii. Adică m-am întrebat pe românește: pe mine ce mă interesează de fapt? Astfel am consolidat câteva linii de interes pe care intenționat le rup din când în când de dragul curiozității, însă direcțiile rămân destul de clare momentan.

Drept urmare, pentru cărțile pe care le-am parcurs în 2022, o să pun câte o întrebare, iar dacă te interesează să afli răspunsul acelei întrebări, poate ar fi bine să citești și acea carte.

 

Nr. Crt.

Titlu carte

Autor

Întrebare

1

Employer Branding 100%

Doru Șupeală

Vrei să afli ce înseamnă employer branding pentru momentul în care nu vei mai găsi oameni să angajezi?

2

Will

Will Smith, Mark Manson

Te interesează să asculți povestea unui actor de Hollywood?

3

Cât a mai rămas din noapte ?

Adrien Candiard

Ți se pare că ești captiv într-o etapă a vieții tale și Universul se împotrivește evadării?

4

Regândește

Adam Grant

Ți se spune des că ești rigid, pare că le știi pe toate  sau că ai convingeri cu care vei merge în mormânt?

5

Rebeliune în marketing

Mark Schaefer

Te întrebi ce urmează după TikTok și AI în marketing?

6

Strategia poveștii

Bernadette Jiwa

Vrei să-ți îmbunătățești abilitățile de comunicare și persuasiune?

7

Principles for Dealing with the Changing World Order: Why Nations Succeed and Fail

Ray Dalio

Te pasionează macroeconomia și ești curios să afli cum se nasc și apun marile imperii?

8

Portretul lui Dorian Grey

Oscar Wilde

Îți e dor de un serial bun care dezvăluie inteligent natura umană?

9

Inteligența inimii

Bogdan Tătaru-Cazaban

Ce sunt de fapt speranța, fidelitatea, iubirea, moderația, bunătatea, frica, modestia și politețea? Pot ele fi catalogate drept virtuți?

10

Antifragil

Nassim Nicholas Taleb

Cauți să-ți modelezi filosofia de viață după un set de principii sustenabile adaptate mediului în care trăim?

11

Obstacolul este calea

Ryan Holiday

Ți se pare că începi să te plângi cam des? Vrei să afli cum poți folosi asta în avantajul tău?

12

Hai să vorbim despre Putin! Ce nu înțelege Occidentul

Mark Galeotti

Vrei să înțelegi puțin mai multe despre cauzele războiului de lângă noi?

13

Cum îți vei măsura viața?

Clayton M. Christensen

Chiar așa, cum îți vei măsura viața?

14

O scurtă istorie a Rusiei

Mark Galeotti

Vrei să înțelegi puțin mai multe despre cauzele războiului de lângă noi?

15

Enzo Ferrari – A life

Richard Williams

Interesat să afli cum o pasiune dusă la extrem ajunge să scrie istorie?

16

Alt timp nu am

Seneca

Constați că ai ajuns să repeți în mod obsesiv expresia ”nu am timp” și vrei să faci ceva în această direcție?

17

Regele Carol I al României

Paul Lindenberg

Nu ai avut un profesor de istorie prea dedicat dar totuși ai vrea să știi cum s-a format națiunea română?

18

Show me the money

Esteve Calzada

Vrei să afli cum poate fi valorificată orice activitate sportivă, dincolo de titluri și trofee?

19

Semnificativ

Bernadette Jiwa

Ai impresia că te pierzi destul de des în lucruri mărunte și nu îți place? Vrei să faci ceva în această direcție?

20

Viitorul omenirii

Michio Kaku

Ești curios să afli ce urmează, după ChatGPT?

21

Despre inimă și alte eseuri

Andrei Pleșu

Vrei să descoperi cum gândește Andrei Pleșu?

22

Jocul interior și tenisiul

W. Timothy Gallwey

Simți că te demoralizezi rapid după eșecuri și ai vrea să ai psihicul lui Nadal?

23

Mentalitatea deschisă

Institutul Arbinger

Te-ar interesa să afli cum pot fi rezolvate probleme cu impact de milioane de dolari?

24

Avuția națiunilor

Adam Smith

Vrei să afli care e doctrina ce stă la baza capitalismului?

25

Stocks for the long run

Jeremy J. Siegel

Vrei să începi să înțelegi mai multe despre bursă și alte instrumente de investiții?

26

O istorie naturală a exercițiului fizic

Daniel E. Lieberman

Vrei să înțelegi puțin mai bine cum funcționează organismul tău?

27

4000 de săptămâni

Oliver Burkeman

Cauți motive să începi să te bucuri de viață, așa cum e ea?

28

Despre neajunsul de a te fi născut

Emil Cioran

Vrei să descoperi cum gândește Emil Cioran?

 

Sper ca măcar o carte de aici să-ți fie de folos. 🙂