Întrebarea din titlu sună puțin a clik-bate, trebuie să recunosc. Dar oricât de ireal ar suna acțiunea chestionată, chiar a avut loc, am dovezi, deși totul s-a întâmplat într-o formă și într-un context complet neașteptate. Pe scurt, am avut noroc, lucru care mă duce cu gândul la o contradicție între două proverbe românești: ”prost să fii noroc să ai” vs. ”norocul ține cu cei mai buni”. Complexe sunt căile înțelepciunii populare românești, dar chiar și așa, să revenim la subiect. Ce am căutat eu la aceeași masă cu Jim Rowan, CEO și Președinte al Volvo Cars?
Totul a început cu un eveniment de presă, organizat de compania mamă Volvo Cars în Suedia, eveniment dedicat jurnaliștilor de peste tot de pe glob, pentru prezentarea noilor motorizări cu propulsie spate, pentru modelele pur electrice XC40 și C40. La o primă vedere, o acțiune obișnuită în condiții post-pandemice. Drept urmare Importatorul Volvo Cars din România a ridicat mânuța pentru a participa cu doi distinși jurnaliști locali la acest eveniment și a primit acceptul. Conform protocolului, jurnaliștii sunt însoțiți de un reprezentant al Importatorului. Cum în echipa noastră de marketing două persoane pot îndeplini această funcție protocolară, colegul meu Andy, cel cu mai multe deplasări în Suedia, a binevoit să îmi doneze mie această excursie. Cum de fel pe mine mă mănâncă tălpile am spus da.
În planul acestui eveniment, pe lângă testarea de către jurnaliști a celor două modele actualizate amintite mai sus, am mai cuprins cu ajutorul colegei noastre Viktorija o excursie în Brand Experience Center-ul Volvo de lângă fabrica din Goteborg, o prezentare în premieră a noului model al mărcii EX90 care încă nu era ajuns pe meleaguri românești plus o prezentare a unui sistem de încărcare wireless pentru mașinile electrice. Deja, destul de multe atracții, totul în numai 2 zile. Deci Viktorija, care la momentul acestei excursii ne ajuta din poziția de Head of Marketing & PR al Importatorilor Volvo Cars din regiunea EMEA (aprox. 40 de țări), e destul de cool.
Bun, noi ne-am făcut treaba am selectat și brief-uit doi jurnaliști care să se bucure de cele de mai sus și după cum spune o altă vorbă din popor, am ajuns în poziția unde: planul e făcut sunt gata să-l execut. Atenție, până în acest moment, Jim Rowan nu avea absolut nici cea mai mică treabă cu activitatea noastră, un CEO are de obicei lucruri mult mai importante de făcut.
Totul bine și frumos, vine ziua plecării de îmbarcăm în avion către Goteborg având o escală la Viena. Deși în acel moment între România și Austria la nivel politic apele erau puțin tulburi din cauza spațiului Schengen, când am aterizat în Austria am avut parte de două surprize.
Prima a fost când, odată ce am deschis telefonul primesc mesaje atât de la Viktorija cât și de la colegul meu Andy, cum că Jim Rowan s-ar putea să vină la cina pe care noi o aveam programată cu grupurile noastre de jurnaliști din România și Bulgaria, după sosirea în Suedia. Joac-o p-asta! În mintea mea deja începuseră întrebările alea de departe: Stai puțin, ce caută Jim la masă cu noi? Vrea ceva de la România? Dar ce să vrea el de la România cu mine și cu doi jurnaliști? Oricum, prezența lui era cu semnul întrebării așa că rațiunea mi-a zis că sigur e doar un foc de paie. O fi înțeles el greșit când l-au întrebat și a zis da, sau ceva de genul, să ne păstrăm calmul. Le-am transmis tuturor: nicio problemă, suntem pregătiți pentru Jim, convins că nimic ieșit din comun nu se va întâmpla.
Apoi coborâm noi frumos din avion și urcăm în autobuzul care ar fi trebuit să ne ducă înapoi în aeroport. Treaba e că între cele două zboruri noi aveam doar o jumătate de oră, timp scurt, dar cu joc de glezne realizabil. Iar aici a venit a doua surpriză, sub forma unui domn care a venit să întrebe în autobuz cine merge la Goteborg. Noi am ridicat mânuța iar dânsul ne-a invitat să coborâm din autobuz. Nu erau nici mascați nici polițiști afară deci am coborât cu încredere. Aparent, oamenii s-au sesizat pentru că avem puțin timp între zboruri, ne-au urcat într-un van, ne-au dus pe repede înainte la controlul pașapoartelor și ne-au adus cu același van la scara avionului care urma să ne ducă la Goteborg. O-r fi auzit și ei că s-ar putea să luăm cina cu Jim diseară și vor să se asigure că ajungem? Nu știu, dar te simți puțin important când așa ceva ți se întâmplă.
Apoi, aterizăm frumos în Suedia, ajungem la hotel, ne întâlnim cu Viktorija care ne spune că e sigur, Jim vine cu noi la cină. Am încetat să mai încerc să înțeleg de ce și mi-am zis, foarte tare frate. Aparent Viktorija, care are câțiva ani lucrați la sediul central Volvo, s-a întâlnit cu Jim pe scări și l-a întrebat pur și simplu: În seara asta iau cina cu câțiva jurnaliști din România și Bulgaria, vrei să vii? Uite ce poate face puterea dialogului pe scări. Sau poate nu, poate e o altă conspirație la mijloc, cine știe?
Acum au început filmele din capul meu, cum să ne purtăm, să fim protocolari, să trăiți tovarășe Jim, să-i spunem cât de bine și de frumos e în România, cum să-i spunem și câte și mai câte. E și aici vine motivul pentru care mi-am dorit să scriu acest articol.
Măi oameni buni, eu nu știu cum e să conduci o companie cu peste 40 de mii de angajați, care generează venituri de 30 de miliarde de EUR pe an, dar vă spun sincer, că am intrat în restaurantul cu pricina și al nostru Jim Rowan stătea liniștit la bar cu o porție de paste în față, probabil vorbind la telefon. A rugat-o pe Viktorija să meargă să ne așeze la masă după care ni se va alătura. Deci 40 de mii de angajați și 30 de miliarde de EUR, și după 10 minute a venit la masa noastră cu un pahar de vin roșu, de parcă ne cunoșteam de vreo 10 ani. Nu tu figuri, nu tu aroganță, nu știu cum să vă spun, dar deloc. Te uiți la majoritatea celor cu funcții de CEO și îi vezi cum respiră importanță prin atitudine și postură, nu te apropii tu de la nivelul tău de ei. Ei bine, nu Jim al nostru. Nu mi s-a părut că a vrut pentru măcar o secundă să ne spună că el e CEO și noi suntem pe sub el. Asta trebuie să recunosc, m-a șocat.
Mai departe ca să fac și pe avocatul diavolului, pot spune că dacă nu așa e el autentic, e un foarte bun actor. Dar apoi mă întreb, ce motiv ar avea el să vină și să joace teatru cu România și Bulgaria. Really, noi vindem în România în jur de 1000 de mașini pe an din 600.000, suntem 0,16% din cele 30 de miliarde. Dacă ar fi acel CEO standard cu valențe de star de PR, nu s-ar mișca pentru așa ceva, la o primă vedere. Mai degrabă, așa e Jim Rowan autentic, un CEO care vede o tânără care încearcă să își facă treaba cât mai bine în compania lui și nu ezită să o ajute când primește solicitarea.
Iar opinia asta e întărită de toate discuțiile pe care le-am avut cu el pentru 30 de minute. Ne-a întrebat de țările noastre, aparent în România a mai fost de câteva ori în zona de vest a țării cu deplasări într-un rol pe care l-a avut anterior. Ne-a vorbit despre familia lui, despre lucrurile interesante pe care le-a găsit la Volvo. Ne-a spus cum în prima săptămână de job s-a dus la muzeul Volvo și i-a fost solicitat să achite taxa de intrare, fără vreun fel de reducere sau favor că o fi el CEO.
Una peste alta a fost o cină care mi-a arătat că acest concept de cultură a unei companii, chiar există și când e vorba de lucrurile bune. Aici în România când vorbim de cultura unei companii avem tendința să scoatem în față doar lucrurile rele, care fără îndoială își găsesc locul peste tot. Dar în Suedia, eu am avut șansă să văd și să înțeleg că această cultură a realității și a prezenței există, fără oamenii care își dau mai multă importanță decât au sau se uită la tine și se gândesc la altele. Simplu, autenticitate, asta am văzut la Jim Rowan și dacă în viața asta mi-o fi dat să ajung vreodată să conduc orice fel de companie mai mică sau mai mare, aș vrea să fiu la fel de autentic și de deschis ca și el.
În cele din urmă, după vreo 30 de minute Jim s-a ridicat de la masă pentru că urma să intre într-un meeting cu colegii din US, noi ne-am readus aminte cine suntem și de unde venim și ne-am continuat cina, bucuroși că am avut parte de compania Președintelui Volvo Cars.
În cele din urmă așa am ajuns să iau cina cu Jim Rowan și pentru că v-am spus că am și dovezi vă las mai jos un selfie cu el dar și clipul povestirii experienței de către Dan Cadar, unul dintre jurnaliștii cu care am călătorit în Suedia.
