Volvo Experience Tour | O experiență scandinavă cu aromă de condiment românesc

Există uneori momente în viață, când planetele se aliniază și începi să înțelegi cine ești, de unde vii, unde ai ajuns și încotro te îndrepți. Ei bine, pentru mine, Volvo Experience Tour a stimulat apariția unui astfel de moment, care m-a făcut puțin mai conștient în raport cu ce se întâmplă în jurul meu.

Bun, hai să lăsăm puțin profunzimea la o parte și să explicăm ce înseamnă acest Volvo Experience Tour. Un tur de o săptămână prin România, cu 6 modele Volvo conduse pe rând de 12 jurnaliști și influenceri, gata să le descopere într-un context apropiat de locul unde au fost ele proiectate, mai exact într-un context inspirat de cultura scandinavă. Ce înseamnă acest context? Înseamnă experiențe în natură, pornind de la admiratul peisajelor superbe până la cățărat pe stânci, glamping, rafting, bob aplin sau plimbări cu barca pe lac. Mai departe locurile pe care le-am vizitat și mai ales mâncarea de care ne-am bucurat, vor fi încadrate la categoria condiment românesc, ar vrea ei suedezii să aibă așa ceva.

Apoi întrebarea firească ar fi ce caut eu în tot acest context? Ei bine, pentru le ușura misiunea dragilor noștri jurnaliști și influenceri, i-am însoțit în calitate de reprezentant al Volvo Cars România, sau cum ar spune unii, în calitate de diriginte.

Acum, să reluăm revelația profundă. E un dream-job să experimentezi așa ceva după cum vă puteți imagina. E obositor, dar e genul acela de oboseală care nu te supără deloc. Și tocmai aici mi-am dat seama de ce vorbeam în deschiderea acestui articol. Pe scurt: eu, o fire sportivă, ușor dependentă de adrenalină, ce respectă cu desăvârșire natura, ce iubește să călătorească și prețuiește înainte de toate familia, ajung să lucrez pentru un brand construit pentru oamenii ca mine și mă regăsesc în mijlocul unui eveniment prin care brand-ul se exprimă punând în aplicare fix acele repere pe care și eu le respect. Dacă lucrați în marketing cu siguranță ați văzut acele prezentări cu valorile companiei. Da, eu am început să înțeleg ce înseamnă să le trăiești pe bune cu ajutorul acestei experiențe și nu am cum să vă fac să înțelegeți ce sentiment de împlinire mi-a adus treaba asta.

Am citit câteva articole care au studiat criteriile după care generația mea (millennials) își ia satisfacția din muncă, și da, oamenii și-au dat seamă că această congruență cu valorile companiei, oricât de pompos ar suna, are o mare influență. Aici punem disclaimer-ul românesc de rigoare, dacă n-ai ce mânca sau unde sta, e ușor mai complicat să te uiți după valori, contextul din care copiii pleacă are o mare influență desigur. Dar dacă ai fost suficient de norocos să primești o educație bună, sfatul meu e să nu te uiți la acei 1000 de euro în plus pe care îi primești de la un business nu așa de etic, mai bine uită-te ce companie alegi funcție de modul în care operează acel business și bineînțeles funcție de oportunitățile de dezvoltare pe care ți le oferă. E mult mai smart începi să joci the long game de la 20 de ani. Un credit la bancă și o mașină premium la mâna a doua n-o să te ajute și peste 10 ani când probabil tu la rândul tău vei fi responsabil de dezvoltarea unui copil.

Am alunecat cam departe pe această pantă a profunzimii. Să ne întoarcem la experiența propriu-zisă din Volvo Experience Tour. O să listez mai jos, locurile unde am fost cazați, poate vă ajută într-o viitoare excursie prin țară, vă spun eu că mâncarea merită peste tot:
The Grand Prestige Igloo – Glamping – Aici de solicitat neapărat gulaș-ul iar dacă sunteți admiratori ai culturii arabe, narghileaua, despre peisaj nu mai zic – https://goo.gl/maps/tg2vsSTeLyPdv2ku6


Panoramic Colibița – Răsfăț – Aici de savurat piscina cu priveliște, tot confortul hotelului, dar dacă aveți șansa pe care am avut-o noi, savurați dragilor un ospăț tradițional bistrițean, nu o să-l uitați niciodată – https://goo.gl/maps/BbCdEU1NqTRx7W5B6


Raven’s Nest – The Hidden Village in Transylvania – N-ai văzut, n-ai trăit, nu e de pe lumea asta – parcă mi-e și rușine să descriu locul ăsta, nu știu dacă am meritat să ajung aici, dar vă spun cu mâna pe suflet că e o experiență purificatoare, medicament de sus până jos – https://goo.gl/maps/gAtiX4nNFXL1W8eDA

 

Acum, după toată povestea fantastică, trebuie să spunem că nimic nu s-ar fi întâmplat fără inițiativa echipei de management Volvo Cars România, care a fost la fel de aliniată cu spiritul mărcii pentru a aproba un astfel de proiect. Însă arhitectul, omul cu planul, co-fondatorul noțiunii aplicate de experiență scandinavă cu aromă de condiment românesc, este domnul Mircea Meșter pentru care îmi scot pălăria. Am mai organizat și eu evenimente, dar totuși, așa ceva, atâtea zile, atâția oameni și atâtea elemente în mișcare, mai greu.


Trebuie să le mulțumim de asemenea jurnaliștilor și influencerilor care au plonjat în această experiență, însă ei, ca și mine, au fost musafiri și după fețele lor de la final, cred că le-a cam plăcut.

În încheiere, lecția zilei de azi: faceți lucruri în care credeți, faceți la fel ca Mircea!

Detalii despre mașini aici: